Prima pagină » Social » Ministerul Sănătăţii: Incendiul de la Spitalul din Cavnic a izbucnit într-o baie de la etajul trei

Ministerul Sănătăţii: Incendiul de la Spitalul din Cavnic a izbucnit într-o baie de la etajul trei

Ministerul Sănătăţii a anunţat luni că incendiul de la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic, judeţul Maramureş, a izbucnit într-o baie de la etajul trei al clădirii şi a fost lichidat, iar pacienţii evacuaţi s-au întors în saloane.
Ministerul Sănătăţii: Incendiul de la Spitalul din Cavnic a izbucnit într-o baie de la etajul trei
Cosmin Pirv
15 mart. 2021, 09:35, Social

Potrivit unei informări a Ministerului Sănătăţii, din primele informaţii transmise Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii, incendiul de la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic s-a manifestat într-o baie de la etajul al treilea al clădirii şi a fost lichidat.

În urma incendiului, nu s-au înregistrat victime, precizează reprezentanţii MS.

În total, au fost evacuaţi 71 de pacienţi. După aerisirea spaţiilor, pacienţii s-au întors în saloane.

ISU Maramureş a intervenit la faţa locului cu şase maşini de pompieri şi două ambulanţe.