Prima pagină » Coronavirus » Danezii vor implementa ”paşaportul COVID-19”. Liber la restaurante, cinema şi mall-uri pentru cei care îl deţin

Danezii vor implementa ”paşaportul COVID-19”. Liber la restaurante, cinema şi mall-uri pentru cei care îl deţin

Danezii vor implementa ”paşaportul COVID-19”. Liber la restaurante, cinema şi mall-uri pentru cei care îl deţin

Autorităţile din Danemarca au hotărât relaxarea măsurilor restrictive COVID-19 începând cu luna aprilie, datorită scăderii numărului de infecţii, odată cu lockdown-ul general impus în decembrie, scrie Reuters.

Prim-ministrul Mette Frederiksen susţine că ”totul va reveni la normal în Danemarca după ce toate persoanele de peste 50 de ani se vor vaccina”. Autorităţile estimează că segmentul vârstnic al populaţiei va fi vaccinat până la finalul lunii mai. Săptămâna anterioară, peste 600.000 de danezi au primit prima doză de vaccin împotriva COVID-19.

Conform noului plan de relaxare a măsurilor restrictive, agreat luni în Parlament, începând cu 6 aprilie, elevii vor putea reveni în şcoli iar frizeriile şi alte servicii vor deveni disponibile.

În ceea ce priveşte mall-urile, restaurantele şi cinematografele, planurile de redeschidere depind de utilizarea ”paşaportului COVID-19”. Paşaportul va demonstra că utilizatorul fie a fost vaccinat, fie a fost infectat recent cu SARS-CoV-2 sau are un test negativ COVID-19, care nu este mai vechi de 72 de ore.

Mall-urile se vor redeschide începând cu 21 aprilie şi restaurantele, sălile de concerte şi cinema-urile îşi vor relua activitatea la începutul lunii mai.