Federaţia Mecanicilor de Locomotivă din România a transmis că este alături de Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM), care a declanşat greva la metrou, vineri dimineaţa.
„Măsura prin care se încearcă diminuarea salariilor lucrătorilor din Metrorex este în contradicţie cu legea, în condiţiile în care există un contract colectiv de muncă agreat şi semnat de partenerii sociali şi este inadmisibil să se facă presiuni asupra salariaţilor pentru a fi de acord cu diminuarea drepturilor care li se cuvin”, spun cei de la Federaţia Mecanicilor de Locomotivă.
Aceştia cer Guvernului şi Ministerului Transporturilor, reprezentat de ministrul Cătălin Drulă, să îşi ia în serios rolurile, să respecte legea şi să promoveze un dialog social constructiv îndreptat către îmbunătăţirea condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea salariaţii din Metrorex.
„Oamenii trebuie puşi în faţa oricăror obscure interese politicianiste”, mai spun sindicaliştii.
Circulaţia trenurilor de metrou este afectată vineri de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, care au blocat calea de rulare, împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri, anunţă Metrorex.