Prima pagină » Euro 2020 » Ministerul Sporturilor: Meciurile de la Euro 2020 organizate pe Arena Naţională se vor juca cu spectatori. Ce partide vor avea loc la Bucureşti

Ministerul Sporturilor: Meciurile de la Euro 2020 organizate pe Arena Naţională se vor juca cu spectatori. Ce partide vor avea loc la Bucureşti

Ministerul Sporturilor: Meciurile de la Euro 2020 organizate pe Arena Naţională se vor juca cu spectatori. Ce partide vor avea loc la Bucureşti
Beatrice Dumitru
06 apr. 2021, 10:08, Sport
Ministerul Tineretului şi Sportului a confirmat ca meciurile de la EURO 2020 organizate la Bucureşti se vor juca cu spectatori. Vor avea voie maximum 13.000 de persoane în tribune, adică 25% din capacitatea Arenei Naţionale.
 
”Ministerul Tineretului şi Sportului marchează Ziua internaţională a Sportului pentru Dezvoltare şi Pace printr-o veste îndelung aşteptată: meciurile organizate pe teritoriul României în cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 se vor defăşura cu spectatori în tribune.
 
Prin aprobarea Memorandumul prezentat de Ministerul Tineretului şi Sportului în cadrul ultimei şedinţe de guvern, Guvernul României s-a angajat să adopte legislaţia necesară, astfel încât meciurile din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal Euro 2020 organizate în 2021 pe teritoriul României să se poată desfăşura cu prezenţa în tribune a unui număr maxim de 13.000 de spectatori, reprezentând 25% din capacitatea tribunelor Arenei Naţionale.
 
Decizia Guvernului României este una justificată, pe fondul angajamentelor asumate de România, având în vedere că exista riscul excluderii din circuitul EURO, ca urmare a deciziei UEFA ca toate meciurile din cadrul turneului să se desfăşoare cu spectatori, într-un regim controlat şi sigur din punct de vedere al sănătăţii fanilor,” scrie în comunicatul ministerului.
 
România va găzdui 4 meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal pe Arena Naţională din Capitală, competiţie amânată pentru 2021 din cauza pandemiei. 
 
Meciurile programate pe Arena Naţională
 
Austria – Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00)
Ucraina – Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00)
Ucraina – Austria (21 iunie, ora 19:00)