Prima pagină » Justiţie » Joe Biden iniţiază procedurile de reformare a Curţii Supreme de Justiţie din SUA

Joe Biden iniţiază procedurile de reformare a Curţii Supreme de Justiţie din SUA

Joe Biden iniţiază procedurile de reformare a Curţii Supreme de Justiţie din SUA

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, va emite vineri seară o ordonanţă executivă prin care va crea o comisie specială care va analiza posibilitatea reformării Curţii Supreme de Justiţie, inclusiv eventualitatea suplimentării numărului judecătorilor.

Comisia specială va fi condusă de fostul consilier prezidenţial Bob Bauer şi de Christina Rodriquez, profesor de Drept la Universitatea Yale şi fost asistent al secretarului Justiţiei. Din comisie vor face parte experţi juridici din Partidul Democrat şi Partidul Republican, foşti oficiali şi activişti pentru reformarea instanţei supreme.

„Scopul comisiei este de a furniza o analiză asupra principalelor argumente din dezbaterile actuale în favoarea şi împotriva reformării Curţii Supreme de Justiţie, inclusiv asupra validităţii şi legalităţii diverselor propuneri de reformare”, a comunicat Preşedinţia SUA, conform publicaţiei The Hill.

„Subiectele care vor fi examinate se referă la: apariţia dezbaterilor privind reformele, rolul Curţii Supreme în sistemul constituţional, durata mandatelor membrilor instanţei supreme, numărul membrilor instanţei supreme, cazurile care intră în jurisdicţia instanţei, reglementările şi practicile instanţei”, precizează Casa Albă.