„Pentru că s-a discutat foarte mult în presă despre acea întâlnire şi indicii de carantină, vreau doar să menţionez că discutarea lor s-a făcut în două zile succesive la sediul Ministerului Sănătăţii într-o companie mai mult decât selectă, reunind reprezentanţi ai INSP şi DSU”, a spus Andreea Moldovan.
Aceasta a precizat că din partea INSP, la discuţii au participat dr. Adriana Pistol, dr. Florentina Furtunescu, dr. Radu Cucuiu, iar din partea DSU, dr. Raed Arafat şi dr. Călin Alexandru şi ajutoarele lor. Din partea Ministerului Sănătăţii, a participat la discuţii un grup de epidemiologi, asistenţi medicali, ministrul Vlad Voiculescu şi Andreea Moldovan.
„Practic aşa s-a purtat discuţia. A fost o discuţie de trei – patru ore. S-a revenit a doua zi cu clarificări şi cu discuţii suplimentare, astfel încât forma finală a fost forma agreată de către toate lumea, atunci, la Minister, şi ulterior şi în grupul tehnico-ştiinţific”, a explicat dr. Andreea Moldovan.
Aceasta a afirmat că a vrut să facă această clarificare, pentru că „nu am lucrat de capul meu”.â
CITEŞTE ŞI: Voiculescu, sabotat de Arafat, în privinţa ordinului de carantinare emis? Fostul ministru al Sănătăţii spune că a fost un pretext, „nu producea efecte”
CITEŞTE ŞI: Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a lansat, vineri, un atac direct la Florin Cîţu, care a decis revocarea sa din funcţie, spunând că premierul s-a transformat în „primul epidemiolog al ţării”, care „şi-a bătut joc de munca unei echipe, care şi-a permis să o ievalueze, exact ca Tudorel Toader”.