Începând din 25 iulie, în fiecare an, în ultima duminică a lunii iulie, Biserica Romano-Catolică, la iniţiativa Papei Francisc, va celebra Ziua Mondială a Bunicilor şi a Bătrânilor. Mă bucur pentru toţi cei care mai au bunici.
Tot într-o zi de 25 iulie, în urmă cu opt ani, la doar patru luni după intronizare, Suveranul Pontif a vorbit despre eutanasia culturală: „Această civilizaţie globală a mers prea departe, prea departe, pentru că aşa se manifestă cultul construit în jurul zeului banilor, încât asistăm la dezvoltarea unei filosofii şi a unei practici de excludere a celor două extreme ale vieţii care constituie speranţele din fiecare comunitate. Bătrânilor nu li se arată grijă, pentru că nimănui nu-i pasă de ei. Dar e vorba aici de eutanasie culturală. Nimeni nu-i lasă să vorbească sau să acţioneze”.
Întrebat dacă se simte stânjenit de Papa Emerit şi predecesorul său, Benedict al XVI-lea, Francisc a declarat: „Nu mă deranjează. E ca şi cum ai avea un bunic înţelept acasă; poţi să ceri un sfat”.
În octombrie 2015 a dedicat bunicilor o cateheză, în care mărturisea: „Încă păstrez ca pe o comoară cuvintele pe care mi le-a scris bunica în ziua hirotonirii… Într-o societate care trece cu vederea şi chiar se leapădă de bătrâni, fie ca Biserica să le recunoscă darurile şi contribuţia (…)”.
În mai 2019, în călătoria apostolică pe care a întreprins-o în România, Papa Francisc a fost impresionat, la Iaşi, de imaginea unei bunici cu nepoţelul în braţe (foto): „Vreau să vă rămână spusă o experienţă pe care am trăit-o în timp ce intram în Piaţă. Era o femeie înaintată în vârstă, destul de vârstnică, o bunică. Avea în braţe un nepoţel de vreo două luni, mai mult sau mai puţin, n-avea mai mult. Când am trecut, mi l-a arătat. Surâdea. Şi surâdea cu un surâs de complicitate, ca şi cum mi-ar fi spus