Din totalul cererilor primite, 440 sunt adresate băncilor, iar 204 IFN-urilor, precizează CSALB într-un comunicat.
Numărul total de dosare constituite în T1 2021 a ajuns la 130, dintre care 127 au fost formate în relaţia cu băncile, în vreme ce la nivelul IFN-urilor au fost constituite doar 3 dosare. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, se înregistrează o scădere cu 15% a numărului de dosare formate.
Totodată, 54 de cereri au fost soluţionate amiabil de către comercianţi, după sesizarea CSALB (comercianţii au negociat direct cu consumatorii), respectiv 39 de cereri soluţionate amiabil de bănci şi 15 cereri soluţionate amiabil de către IFN-uri.
Numărul de soluţionări amiabile a crescut în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anul trecut cu aproximativ 23%.
În primele trei luni ale anului, 94% dintre negocieri s-au încheiat cu împăcarea părţilor şi doar în 6% dintre dosare una din părţi sau ambele au refuzat soluţia propusă de conciliatorii CSALB.
Criza sanitară îi afectează pe consumatori, comercianţi şi întregul mediu economic, dar are şi părţi bune, spun reprezentanţii celor mai mari instituţii financiare din sistemul bancar. În 2020 şi 2021, peste 708.000 de consumatori au solicitat băncilor amânarea plăţii ratelor, la care se adaugă cei care au cerut acest lucru IFN-urilor.
„În acest moment nu mai putem vorbi de bănci care nu se implică în soluţionarea alternativă. Vorbim, în schimb, de bănci care se implică mai mult şi de bănci care se implică mai puţin. Din fericire, vorbim deja de mii de negocieri care s-au purtat în cadrul CSALB, dintre care aproximativ 2.000 s-au încheiat cu împăcarea părţilor şi cu acceptarea soluţiei propuse de conciliatori. Este un proces de schimbare a unei mentalităţi: sunt tot mai puţine instituţiile care clasează multe cereri, iar cele mai mari bănci din sistem arată o deschidere spre negociere, inclusiv în relaţia directă cu propriii clienţi”, spune Alexandru Păunescu, Preşedintele Colegiului de Coordonare al CSALB.