„Marea Neagră este o oportunitate unică pentru România şi suntem angajaţi să contribuim la materializarea ei. OMV Petrom are o experienţă de peste 40 de ani ca operator în Marea Neagră şi beneficiază, de asemenea, de capabilităţile internaţionale în operaţiuni de mare adâncime ale grupului OMV”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
„Suntem pregătiţi să fim parteneri egali la realizarea acestui proiect strategic. În cazul în care oferta noastră va fi acceptată, OMV Petrom va deveni operatorul proiectului”, a spus Aristotel Jude, director general Romgaz.
OMV Petrom are o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 53 milioane bep în 2020. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 793 benzinării, la sfârşitul anului 2020, sub două branduri, OMV şi Petrom.
Romgaz a anunţat la începutul lunii aprilie că a transmis o ofertă angajantă de cumpărare către americanii de la ExxonMobil pentru achiziţia acţiunilor pe care americanii le deţin în proiectul de gaze Neptun din Marea Neagră. Exxon deţine 50% din acest proiect, în timp ce celălalt partener este OMV Petrom. Romgaz nu a precizat valoarea financiară a ofertei. Până acum americanii au investit 500 mil. de dolari în proiect.