Vineri, 30 aprilie, este ultima zi în care oraşul Iaşi va fi în scenariul galben, anunţă preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, prefectul Marian Grigoraş.
În cazul în care trendul descrescător al incidenţei se va menţine, joi incidenţa fiind de 1,41 la mia de locuitori, municipiul Iaşi va intra direct în scenariul verde. Rămân în vigoare doar măsurile din starea de alertă.
În scenariul verde restaurantele şi cafenele, inclusiv cele din interiorul hotelurilor şi pensiunilor, sunt deschise în interior fără a depăşi 50% din capacitate, între orele 6.00-22.00.
De asemenea, sunt deschise cinematografele, instituţiile de spectacole şi concerte cu participarea publicului până la 50% din capacitate.
Aceeaşi regulă este valabilă şi pentru jocurile de noroc.
Dacă incidenţa în oraşul Iaşi va depăşi 1,5 la mia de locuitori joi, scenariul galben se va prelungi.
Indiferent de scenariu, circulaţia în noaptea de Înviere este liberă.
Sunt interzise nunţile, botezurile, mesele festive atât în spaţii deschise, cât şi închise, este suspendată desfăşurarea activităţii târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor.
Este interzisă circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.