„În privinţa programelor nucleare ale Iranului şi Coreei de Nord, care prezintă ameninţări grave pentru securitatea SUA şi pentru securitatea întregii lumi, vom colabora strâns cu aliaţii noştri pentru a aborda ameninţările generate de ambele ţări prin diplomaţie şi prin disuasiune strictă”, a afirmat Joseph Biden în discursul rostit în Congres.
Joseph Biden a subliniat că, deşi vrea să pună capăt războiului îndelungat din Afganistan, Statele Unite vor continua să contracareze grupurile teroriste. „După 20 de ani de curaj şi sacrificii, a venit vremea să aducem trupele acasă. Dar nu trebuie să ne facem iluzii, ameninţarea teroristă s-a extins dincolo de Afganistan după anul 2001 şi vom rămâne vigilenţi în privinţa ameninţărilor la adresa Statelor Unite, indiferent de unde provin. Reţelele teroriste Al-Qaida şi ISIS (n.red. – Stat Islamic în Irak şi Siria) sunt prezente în Yemen, în Siria, Somalia şi în alte zone din Africa şi din Orientul Mijlociu, chiar şi în alte părţi”, a subliniat Joseph Biden, conform stenogramei discursului, publicată pe site-ul Casei Albe.
„Şi nu vom ignora ceea ce au semnalat agenţiile noastre de informaţii – cea mai letală ameninţare teroristă la adresa patriei este în prezent terorismul grupurilor care promovează supremaţia albilor”, a insistat preşedintele SUA.