Columbia este în stradă, de câteva zile, între protestatari şi forţele de ordine având loc ciocniri puternice. Protestele au început pe 28 aprilie. Mişcările de stradă au fost declanşate de impozitele propuse asupra serviciilor esenţiale, ale alimentelor şi ale veniturilor lucrătorilor, pe fondul unei pandemii care seacă populaţia de resurse.
Diverse organizaţii reclamă dispariţia unui număr total de 471 de persoane. Cifrele reprezintă un salt puternic faţă de cele 89 de cazuri de manifestanţi daţi dispăruţi şi raportaţi pe 4 mai de Avocatul Poporului, dintre care Poliţia Naţională a afirmat că a găsit 47.
Dimensiunea reală a represiunii în toată ţara, care a implicat desfăşurarea armatei, este susţinută de către guvernul de extremă dreapta al preşedintelui Ivan Duque.
ONG-ul Temblores a documentat 37 de manifestanţi ucişi şi 98 răniţi prin focurile de armă ale poliţiei. Au fost raportate 934 de cazuri de detenţii arbitrare şi 11 cazuri de violenţă sexuală de către forţele de securitate.
În doar nouă zile, peste 500 de manifestanţi sunt dispăruţi sau au fost ucişi de forţele de securitate. Numai aceste cifre evocă deja memoria uciderilor în masă şi a „dispariţiilor” din partea dictaturilor fasciste-militare care au guvernat o mare parte din America de Sud în anii 1960, 70 şi 80.
Represiunea expune o clasă conducătoare columbiană pe deplin hotărâtă să forţeze clasa muncitoare să suporte întregul cost al pandemiei COVID-19.
Aproape 468.000 de persoane şi-au pierdut locurile de muncă în timpul pandemiei, iar rata şomajul oficial ajunge la 16 la sută. Sărăcia e cruntă la Bogota şi în împrejurimi. 42,5 la sută din populaţie trăieşte acum cu mai puţin de 87 USD pe lună sau 2,90 USD pe zi.