Zeci de corpuri de persoane care se presupune că au murit din cauza coronavirusului au eşuat pe malurile Gangelui din nordul Indiei, au declarat luni autorităţile, potrivit
Le Figaro.
Pandemia se răspândeşte cu viteză maximă în partea rurală a ţării, copleşind structurile de sănătate, crematoriile şi cimitirele. Un oficial local, Ashok Kumar, a declarat că aproximativ 40 de cadavre au eşuat în districtul Buxar, lângă graniţa dintre Bihar şi Uttar Pradesh, două dintre cele mai sărace state din India.
„Am ordonat oficialilor în cauză să se ocupe de cadavre şi fie să le îngroape, fie să le ardă,”, a spus Kumar.
Unele publicaţii au susţinut că numărul cadavrelor ar putea ajunge la o sută.
Aceleaşi surse citează alţi oficiali, precizând că unele cadavre erau umflate şi parţial arse şi, probabil, au stat câteva zile în râu. Locuitorii sunt de părere că respectivele cadavrele au fost aruncate în apă deoarece crematoriile au fost copleşite sau pentru că rudele victimelor nu au putut plăti lemnele necesare pentru rugurile funerare.
„Este cu adevărat şocant pentru noi”, a spus un locuitor, Kameshwar Pandey.
Potrivit statisticilor oficiale, aproximativ 4.000 de oameni mor în prezent în fiecare zi din cauza Covid-19 în India, bilanţul total ajungând la aproape 250.000 de decese. Experţii spun, însă, că aceste cifre sunt mai mici decât în realitate şi citează date provenind de la crematorii.
Victimele nedeclarate sunt numeroase acum, când actualul focar epidemic s-a răspândit în afara marilor oraşe, în zonele rurale în care spitalele sunt puţine şi nu prea actualizează registrele.