Armata israeliană a distrus, sâmbătă, un imobil cu înălţimea de 12 etaje din oraşul Gaza în care erau sediile unor companii media, inclusiv al agenţiei Associated Press şi al postului de televiziune Al Jazeera, afirmă surse locale.
Turnul Al-Jalaa din oraşul Gaza s-a prăbuşit în urma unui atac cu rachete lansat de avioane militare israeliene.
În clădire erau redacţiile locale ale unor companii media, inclusiv al agenţiei Associated Press şi al postului de televiziune Al Jazeera.
Înaintea atacului, armata israeliană a transmis mai multe mesaje de avertisment, pentru a permite evacuarea clădirii. Nu există informaţii despre eventuale victime ale atacului.
Serviciile secrete israeliene susţin că în imobil erau centre cibernetice şi de comunicaţii ale organizaţiei islamiste Hamas.
Imediat după atac, filiala militară a organizaţiei islamiste Hamas a avertizat că va ataca oraşul Tel Aviv şi zone din centrul Israelului. „După bombardarea unui turn civil din Gaza, locuitorii din Tel Aviv şi din centrul Israelului trebuie să se pregătească”, a declarat Abu Obeida, purtătorul de cuvânt al Brigăzilor Ezzedin Al-Qassam.
Al-Jazeera, reţeaua de ştiri finanţată de guvernul Qatarului, a transmis atacurile aeriene în direct pe măsură ce clădirea s-a prăbuşit. „Acest canal nu va fi închis. Al-Jazeera nu va fi redusă la tăcere. Vă putem garanta asta chiar acum”.
Sâmbătă, palestinienii au sărbătorit Ziua Nakba (Catastrofă), comemorarea a aproximativ 700.000 de oameni care au fost expulzaţi sau au fugit din casele lor în timpul războiului din 1948. Acest lucru a ridicat posibilitatea unor agitaţii şi mai mari.
Confruntările între armata israeliană şi grupurile islamiste din Fâşia Gaza continuă, bilanţul victimelor ajungând la cel puţin 139 de morţi şi aproximativ 1.000 de răniţi pe teritoriul palestinian, în timp ce în Israel sunt cel puţin zece morţi şi peste 570 de răniţi.
BREAKING — Israel strike destroys a building that housed AP and Al Jazeera news bureaus in Gaza.
Building was evacuated after Israeli notice
— Ragıp Soylu (@ragipsoylu) May 15, 2021