După ce din 9 noiembrie 2020 măştile au devenit obligatorii în toată ţara, eliminarea obligativităţii purtării lor, după mai bine de şase luni, este bulversantă într-o primă etapă pentru oamenii legii.
Cătălin Ene este poliţist şi a decis ca în ziua lui liberă să facă ceva ce şi-a propus de mult timp: participarea la un eveniment, la o cununie civilă. „O să mi se pară ciudat să văd oameni fără mască pe stradă. Nu, nu o să dau nicio amendă, îţi dai seama”, a spus agentul.
Şi Alex Florescu, un alt agent de poliţie, s-a bucurat de relaxarea restricţiilor: „E o măsură super relaxantă sincer, aseară chiar îmi doream să ies cu cineva puţin după ora 12 dar n-am avut cu cine din păcate. Pentru că era strada plină, pe cuvânt, ziceai că e o zi obişnuită de vară”.
Comitetul Municipal pentru Situaţii de urgenţă a decis sâmbătă, cu aplicare imediată ca în Bucureşti, în jurul şcolilor şi în spaţiile aglomerate, cum ar fi parcurile, masca să rămână obligatorie.
Întrebat cum vor fi supravegheate aceste zone, Stoica a răspuns că nu vor fi mai multe forţe de ordine, ci se vor face pur şi simplu „observări”: „vor fi notate şi transmise, adică un fel de observare empirică a situaţiei”.
Articol semnat de Dan Duca