Prima pagină » Social » Mă vaccinez sau nu? Aceasta este întrebarea

Mă vaccinez sau nu? Aceasta este întrebarea

Mă vaccinez sau nu? Aceasta este întrebarea
Ioana Enache
17 mai 2021, 09:47, Social
Sunt persoane care au ales să nu se vaccineze. Există chiar şi studii care explică decizia lor. Oxford University, în colaborare cu sistemul de sănătate din Marea Britanie, a testat mii de persoane pentru a le vedea reticienţa faţă de vaccin. Studiul arată că mulţi dintre cei nehotărâţi, s-ar vaccina dacă le expui câteva beneficii personale pe care le pot avea.
 
 
 
Studiul a fost făcut pe aproape 20 de mii de persoane. O mare parte dintre ei s-au legat de faptul ca serurile au ieşit repede pe piaţă şi nu au fost studiate îndeajuns încât să le câştige încrederea. Foarte mulţi se bazează şi pe faptul că vârsta îi va ajuta să treacă uşor prin boală, ceea ce nu este neapărat corect. Ştim că şi persoane tinere au ajuns în stări grave la ATI.
 
Profesorul Daniel Freeman, coordonatorul acestui studiu şi al departamentului de psihiatrie de la Universitatea Oxford, a spus că, cel puţin locuitorii Marii Britanii, dacă nu chiar toată lumea, a rezonat foarte bine cu ideea de “responsabilitate colectivă”.
 
Dacă ne vaccinăm toţi revenim la normal. Şi a funcţionat însă cei sceptici au aşteptat să vadă ce beneficii personale le-ar aduce acest vaccin, înainte de toate. Putem da exemplu aici, vacanţele.
 
Cert este că din studiu reiese că 1 din 10 oameni ezită să se vaccineze încă.