16:46
Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă, tânărul a fost văzut căzând de la mare înălţime, probabil de la etajul şase al unui bloc.
Incidentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 21.00. La faţa locului au ajuns echipaje de la Ambulanţă şi SMURD. Victima a fost găsită inconştientă, dar în viaţă. Iniţial, cadrele medicale au stabilizat-o şi apoi au transportat-o la UPU Petroşani.
La spital, tânărul a intrat în stop cardio-respirator. După o oră de resuscitare a fost declarat decesul, au precizat reprezentanţii SAJ.
Poliţia a deschis o anchetă pentru a afla de ce a căzut tânărul de la etajul blocului.