Magistraţii Tribunalului Bucureşti judecă miercuri contestaţia formulată de Liviu Dragnea, după ce Judecătoria Sectorului 5 a respins, la finalul lunii aprilie, cererea de eliberare condiţionată a fostului lider PSD, ca fiind neîntemeiată.
Liviu Dragnea avea de partea sa, la data judecării pe fond, la Judecătoria Sectorului 5, avizul favorabil privind reabilitarea, acordat de Penitenciarul Rahova, unde ispăşeşte pedeapsa, precum şi decizia definitivă a magistraţilor, care i-au dat dreptate fostului preşedinte al PSD în dosarul în care a cerut recunoaşterea a 49 de zile de muncă în perioadele 2 iulie 2020 – 15 septembrie 2020 şi 16 septembrie 2020 – 28 ianuarie 2021, cât timp dreptul la muncă i-ar fi fost încălcat.
Liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat, în mai 2019, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.