Prima pagină » Sport » Fanii alături de naţională după 565 de zile. S-au pus în vânzare biletele pentru România – Georgia

Fanii alături de naţională după 565 de zile. S-au pus în vânzare biletele pentru România – Georgia

Pentru prima dată, din noiembrie 2019 încoace, suporterii naţionalei îi pot susţine pe tricolori din tribune. Pe 2 iunie, ora 21:45, stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti, România întâlneşte Georgia într-o partidă amicală. Federaţia Română de Fotbal a pus în vânzare biletele.
Fanii alături de naţională după 565 de zile. S-au pus în vânzare biletele pentru România – Georgia
Rafael Hekman
27 mai 2021, 12:34, Sport

Pentru a respecta condiţiile prevăzute de legislaţie privind prezenţa spectatorilor, la acest joc pot asista doar persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 (minimum 10 zile de la rapel) şi cele care prezintă un test negativ RT-PCR (efectuat în ultimele 72h înaintea meciului) sau rapid antigen (efectuat în ultimele 24h înaintea meciului, certificat de un laborator autorizat de Ministerul Sănătăţii).

Regulile privind testarea COVID-19 se aplică şi copiilor cu vârsta mai mare de 5 ani.

Biletele sunt disponibile exclusiv online, pe bilete.frf.ro, preţul acestora fiind: 30 RON (peluze) şi 60 RON (tribune).

Federaţia Română de Fotbal a făcut totodată cunoscută şi procedura specifică de achiziţionare a biletelor, ce poate fi consultată pe site-ul oficial al instituţiei.