Sunt vizate posibile infracţiuni contra păcii şi omenirii, săvârşite de foşti ofiţeri de Securitate şi Miliţie. Sulfina Barbu, membru CNSAS, a spus că analiza cu privire la copii a început acum 2 ani. Şi, în urma deliberărilor, s-a decis să ia atitudine.
„Minorii au fost recrutaţi cu precădere în ultimele 2 decenii ale dictaturii din România ca şi informatori ai Securităţii. S-a întâmplat în cazul minorilor şi cu vârste mai mici de 16 ani fără a ava acceptul părinţilor în scopul furnizării informaţiilor pe care copiii le obţineau către Securitate.
Considerăm că acest lucru a reprezentat un abuz. În acest sens am trimis către parchet o sesizare in rem. Este important să subliniem că pentru această sesizare s-a trimis un număr de 43 de ofiţeri de securitate care au recurat 696 de elevi.
Este foarte adevărat că lucrul acest s-a intamplat analizând în detaliu dosarele, tomai în scopul aplicării legii. Direcţia noastră a constatat că reprezintă un fenomen sistematic. Dacă iniţial păreau accidente, din analizele aprofundate a rezultat că suntem în faţa unui fenomen sistematic.”, a declarat, pentru Aleph News, Sulfina Barbu.