Invictus, terapia prin sport care ajută la vindecare. Militarii se antrenează la Băneasa

Numele Invictus te duce probabil cu gândul la filmul lui Clint Eastwood cu Morgan Freeman în rol principal, când acesta intră în pielea lui Nelson Mandela. Pentru militari însă, Invictus reprezintă o nouă speranţă.

 

Suferinţa fizică de care au parte mulţi militari în misiune este depăşită uneori de cea psihică. Mulţi nu mai sunt la fel când se întorc. Pentru aceştia a fost creată competiţia Invictus. Jocurile Paralimpice pentru militari trebuia să aibă loc la Haga anul acesta. Chiar dacă evenimentul a fost mutat pentru 2022, soldaţi din întreaga lume au venit la Bucureşti. Se antrenează cot la cot la Băneasa.
 

Locotenent Colonel Laurenţiu Şerban a fost rănit în timpul unei misiuni în Irak. Acum, Invictus îl ajută să treacă peste

 

LAURENŢIU ŞERBAN – Locotenent Colonel:

”De când am început efectiv să alerg şi să mă antrenez că vindecarea după orice traumă fie ea şi psihică se produce atunci când ai un obiect de activitate, o rutină zilnică care să te scoată din acea stare de letargie, de somnolenţă, de lipsă de voinţă.

 

Ar trebui să fim priviţi de către oamenii care au probleme mai mari sau mai mici decât noi şi să fie convinşi că dacă noi putem, şi ei vor putea să facă acel lucru, să se vindece şi să se dea jos din pat dimineaţa, să găsească acel motiv pentru a o face”.

 

Invictus România nu este doar pentru militarii noştri. La Băneasa au venit soldaţi din toată lumea. S-au văzut pentru prima dată, însă părea că se cunosc dintotdeauna. Durerea îi leagă.

 

KEVIN MATHERS – Comandantul forţelor NATO – Canada:

”O chestie legată de soldaţii care fac parte din armate aliate: soldaţii au ceva comun şi anume poveştile împărtăşite, experienţele împărtăşite. Există o prietenie, o legătură care e de încredere şi este înţeleasă de toţi indiferent de limbă sau cultură. Uniforma ne uneşte într-un fel.

 

 

Doar pentru că cineva este din România, Spania, Portugalia sau Bulgaria, descoperi dintr-o dată că deşi nu v-aţi întâlnit în experienţele precedente, odată ce suntem împreună, descoperim că e similar. Arătăm diferit, uniformele sunt diferite, limba e diferită, dar gândim la fel. Ne gândim la cei din jurul nostru. De ce facem anumite lucruri? Facem totul unul pentru celălalt.

 

Armata pentru mine este familia mea după 36 de ani. Şi de asta o fac”.