Finalul erei Netanyahu. Cine este Naftali Bennett, milionarul care l-ar putea înlocui pe Benjamin Netanyahu în funcţia de premier al Israelului

Naftali Bennett, susţinător al aşezărilor evreieşti din Cisiordania, a declarat duminică că îşi uneşte forţele cu adversarii săi politici pentru a salva ţara de la dezastru politic.

În vârstă de 49 de ani, este fiul unor imigraţi americani şi face parte dintr-o generaţie mai tânără decât primul-ministru Benjamin Netanyahu, în vârstă de 71 de ani, cel mai longeviv lider din Israel.

Născut în oraşul israelian Haifa din imigranţi din San Francisco, Bennett este un evreu religios ortodox modern. Locuieşte împreună cu soţia sa, Gilat, cofetar, şi cu cei patru copii ai lor, în bogata suburbie Raanana din Tel Aviv.

SUA sugerează că negocierile Israel-Hamas vor fi mai substanţiale decât a afirmat Netanyahu

Anchetă penală deschisă împotriva Sarei Netanyahu, soţia premierului israelian

În timp ce lucra în sectorul high-tech, Bennett a studiat dreptul la Universitatea Ebraică din Ierusalim. În 1999, a format un start-up şi apoi s-a mutat la New York, vânzând în cele din urmă compania sa de software antifraudă, Cyota, către firma de securitate americană RSA pentru 145 de milioane de dolari în 2005, relatează Reuters.

Fost comandant, Bennett şi-a numit fiul cel mare după fratele lui Netanyahu, Yoni, care a fost ucis într-un raid israelian pentru eliberarea pasagerilor deturnaţi pe aeroportul Entebbe din Uganda în 1976.

Bennett a avut o relaţie lungă şi complicată cu Netanyahu, lucrând între 2006 şi 2008 în poziţia de consilier al liderului opoziţiei de atunci, înainte de a pleca în condiţii proaste.

Bennett a intrat în politica naţională în 2013, reînnoind un partid pro-colonişti şi servind ca ministru al apărării, precum şi al educaţiei şi economiei în diferite guverne Netanyahu, relatează Reuters.

Fost lider al lui Yesha, principala mişcare pro colonişti din Cisiordania, Bennett a făcut ca anexarea unor părţi ale teritoriului pe care Israelul le-a capturat într-un război din 1967 să fie o trăsătură majoră a platformei sale politice.

Însă, în calitate de şef al unui aşa-numit guvern al „schimbării” care va include şi partide de stânga şi centriste, în timp ce se bazează pe sprijinul parlamentar din partea legiuitorilor arabi, continuarea anexării ar fi irealizabilă din punct de vedere politic.