Trei persoane au fost rănite şi una a decedat, sâmbătă, după impactul dintre două maşini, pe DN 54A, în Corabia, judeţul Olt.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis că două maşini au fost implicate într-o coliziune, pe DN 54A, la ieşirea din localitatea Corabia, judeţul Olt, către Bechet.
Patru persoane au fost rănite, victimele fiind asistate medical la faţa locului, unul dintre şoferi, în vârstă de 25 de ani, şi o fetiţă de 9 ani, care se afla în maşina acestuia, fiind în stare critică.
Timp de o oră, medicii l-au resuscitat pe tânărul de 25 de ani, însă manevrele nu au avut rezultat, fiind declarat decesul.
„Într-un autoturism erau patru persoane. Şoferul se afla în stop cardio-respirator (şi a decedat – nr.). O fetiţă de nouă ani urmează să fie transportată la UPU Craiova cu elicopterul SMURD. Un băiat de 11 ani a fost transportat la Spitalul Corabia şi mama minorilor, în vârstă de 32 de ani, a fost transportată tot la Spitalul Corabia. Şoferul celuilalt autoturism, în vârstă de 57 de ani, a fost asistat la locul evenimentului şi a refuzat transportul la spital”, au transmis reprezentanţii ISU Olt.
Toate cele cinci persoane implicate în accident sunt din oraşul Corabia.
„Unul dintre conducătorii auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii evenimentului, iar cel de-al doilea nu a putut fi testat”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Olt.
Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.
Traficul rutier în zona producerii accidentului este blocat la ora transmiterii ştirii.