Luna din Rac face azi o opoziţie cu Pluto retrograd din Capricorn, înainte să ajungă în Leu. Zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn) sunt puse în faţa unor decizii greu de luat.
Se întrevede o zi dificilă pentru nativii(ele) acestui semn care lucrează, care nu se pot împărţi cu succes între responsabilităţile de la locul de muncă şi angajamentele pe care şi le iau faţă de familie. Aşadar, poate că ar fi o idee bună să-ţi asumi faptul că este un moment pentru toate şi că cel puţin dup-amiază, ar fi bine să stai doar cu familia. Intrarea Lunii în sectorul de viaţă aferent favorizează acest lucru.
S-ar putea să se nască astăzi unele discuţii în contradictoriu între tine şi cei din jurul tău. Atâta timp cât rămân la stadiul de dezbatere, efectele nu vor fi prea nefavorabile, dar dacă se ajunge la atacuri cu privire la principiile şi valorile unuia din voi, s-ar putea ca discuţia să nu fie chiar atât de uşor de închis. În a doua parte a zilei, n-ar fi rău să-i vizitezi pe cei dragi din familie.
Din punct de vedere financiar, nu stai prea strălucit, motiv pentru care ar fi indicat ca activităţile de petrecere a timpului liber de azi să nu implice prea multe cheltuieli. În a doua jumătate a zilei, s-ar putea să te surprindă un telefon, un e-mail sau chiar o invitaţie la o cafea din partea unei persoane cu care nu te-ai mai văzut de mult, cu care nu ai menţiun un contact stabil în ultima vreme.
Tensiunile se acumulează azi pe plan sentimental şi riscă să conducă la tot felul de probleme. Aşadar, dacă te nemulţumeşte ceva la partenerul de viaţă, încercaţi să purtaţi o discuţie pe această temă, să nu reacţionaţi mânaţi de primul impuls. Cei(le) mai norocoşi(oase) nativi(e) ai(le) semnului s-ar putea să se întâlnească azi cu oportunităţi de suplimentare a bugetului, cel mai probabil prin intermediul unei activităţi extraprofesionale. Pe de altă parte, ţi se reduce timpul liber.
S-ar putea să nu fii într-o formă prea bună astăzi. Ieri şi alaltăieri nu ai apucat să te odihneşti prea mult, motiv pentru care este imperios necesar ca astăzi să faci ceva în acest sens. Încearcă să îţi faci timp pentru un somn dup-amiază, iar dacă ai probleme cu insomnia, odihna activă poate fi remediul de care ai nevoie. În a doua parte a zilei, timpul petrecut cu persoana iubită este unul pe de-a-ntregul câştigat.
S-ar putea să îţi fie dificil azi să te împarţi cu succes între planurile cu prietenii şi cele cu persoana iubită, între angajamentele pe care le-ai luat faţă de ambele tabere. Aşadar, trebuie să îţi asumi faptul că nu vei putea mulţumi pe toată lumea, că unele activităţi ar trebui amânate pe altă dată. Partenerului s-ar putea să-i fie mai greu să înţeleagă acest lucru, ceea ce ar trebui să te ajute să-ţi regândeşti priorităţile.
Dacă te gândeai să mai lucrezi câte ceva astăzi, află că familia nu va fi prea fericită să audă că intenţionezi s-o pui pe locul doi chiar şi în weekend. Aşadar, poate ar fi mai bine să laşi ceea ce nu ai reuşit să faci săptămâna aceasta pe mâine, atunci când aveţi fiecare lucruri de făcut pe plan profesional. Stai mai mult cu cei dragi şi recuperează din timpul pe care nu l-aţi petrecut împreună.
Spiritele se pot încinge astăzi destul de uşor dacă se ajunde la discuţii pe seama unor subiecte sensibile. Dacă crezi că ţi-ar putea fi greu să accepţi unele viziune care nu sunt compatibile cu alte tale, poate ar fi o idee să laşi anumite teme pe altă dată. Pe de altă parte, este o zi frumoasă în care să te bucuri de hobby-urile tale, în aer liber mai ales, să petreci timp cu cei dragi.
Cheltuielile ar trebui păstrate azi la un nivel minim, aşadar, gândeşte-te ce ai putea face ca să nu intri în bugetul care altfel ar fi destinat pe săptămâna viitoare. Momentele cu familia ies îne videnţă astăzi, căci s-ar putea să fie chiar ceea ce aveai nevoie să te pui pe picioare, să te eliberezi de stresul pe care l-ai acumulat în ultima perioadă. Dacă te confesezi cuiva apropiat, poate să ajute chiar şi mai mult.
Tensiunea stă să erupă astăzi între tine şi partenerul de viaţă, dar dacă înveţi să laşi de la tine, vei vedea că atmosfera va deveni mai calmă. În plus, s-ar putea să fie nevoie de o iniţiativă din partea ta dacă vrei să porţi o discuţie pe o temă ceva mai sensibilă. Nu va fi uşor să vezi că tu şi cel drag nu sunteţi compatibili întru-totul ca perspectivă, dar aceste diferenţe pot fi benefice.
S-ar putea să nu fii într-o dispoziţie prea bună astăzi. Poate că ţi-a fost pricinuită o supărare destuld e recent sau ai alte probleme, de natură medicală, care îţi afectează şi starea de spirit. Spre seară, s-ar putea să te simţi ceva mai bine, poate şi primeşti o veste bună cu privire la finanţe, care ate ajută să te mai înveseleşti, să priveşti cu mai mult optimism către viitor şi planurile tale pe mai încolo.
Aceasta s-ar putea să fie una din acele zile în care-ţi este destul de greu să mulţumeşti pe toată lumea. S-ar putea chiar să îţi fi luat prea multe angajamente, fapt ce a condus la situaţia înc are nu le mai poţi onora pe toate. Dacă te găseşti în această stare, poate ar fi bine să fii mai atent(ă) data viitoare, astfel încât cei dragi să nu sufere că nu se pot baza pe tine.