Guvernatorul republican din Texas a promulgat miercuri, 16 iunie, o lege care permite portul unei arme în public fără permis, cea mai recentă dintr-o serie de măsuri care extind drepturile asupra armelor în statele conservatoare din Statele Unite, notează
Le Figaro.
Această lege, adoptată în mai de Senatul şi Camera Reprezentanţilor din acest stat din sud, permite oricărei persoane în vârstă de 21 de ani sau peste să deţină o armă de foc în public fără permis, dacă nu are o interdicţie specifică în acest sens. Legea urmează să intre în vigoare la 1 septembrie 2021.
Potrivit „Texas Tribune,” guvernatorul Greg Abbott intenţionează să prezideze o ceremonie de promulgare a textului joi, 17 iunie. El indicase că va promulga legea dacă textul va fi adoptat de ambele camere.
„Este un lucru pe care un număr de alte state l-au adoptat şi este timpul ca şi Texas să îl adopte”, a spus el în aprilie la postul local de radio, WBAP.
Opozanţii, în special democraţii din Texas şi din toată ţara, au susţinut că relaxarea regulilor privind armele de foc va declanşa mai multă violenţă. Aceştia au dat ca exemplu atacul din Austin, capitala Texasului, în urma căruia o persoană a murit şi alte 13 au fost rănite, în noaptea de 11 până la 12 iunie, precum şi cel dintr-un supermarket din El Paso în 2019, care s-a soldat cu 22 de morţi şi 23 de răniţi.