Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a declarat că ministrul Justiţiei a sesizat Curtea de la Veneţia fără să anunţe coaliţia de guvernare.
„Noi dezbatem problema desfiinţării secţiei speciale încă de la preluarea guvernării. PNL a şi depus înainte, în legislatura trecută, proiectul de lege de desfiinţare a secţiei speciale. Am ajuns la un acord în coaliţie, în care am susţinut o formulă care a fost adoptată de Camera Deputaţilor, cu 170 de voturi pentru. În Camera Deputaţilor, prima camera sesizată, s-a adoptat proiectul de lege privind desfiinţarea secţiei speciale într-o formă care a fost convenită la nivelul coaliţiei. Ulterior adoptării acestei forme, ministrul Justiţiei, fără să ne informeze, a seziat Comisia de Veneţia. Repet, fără să informeze premierul, fără să facă o informare în coaliţie”, a declarat, la Iaşi, Ludovic Orban.
Acesta susţine că reprezentanţii coaliţiei vor stabili o nouă formă a proiectului după primirea observaţiilor de la Comisia de la Veneţia.
„N-am spus nimic, ok, a sesizat ministrul Justiţiei Comisia de la Venţia. El ne-a pus în situaţia în care odată cu sesizarea aşteptăm punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia care se va da probabil în jurul datei de 3 iulie. Decizia la nivelul coaliţiei, pe care am discutat-o cu doamna senator Iulia Scântei, care e preşedintele Comisiei Juridice, este aceea de a aştepta punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia, de a ne întâlni în coaliţie, specialiştii cu palierul politic, de a conveni asupra unei forme care să fie comună în coaliţie”, a mai spus liderul PNL.
Conform acestuia, imediat ce se va ajunge la o formă comună va fi convocată o sesiune extraordinară la Senat, „pentru că Senatul este camera decizională, şi să adoptăm proiectul în forma pe care o vom conveni ţinând cont de observaţiile şi punctele de vedere ale Comisiei de la Veneţia”.