Funcom va internaliza procesul de asigurare a calităţii jocurilor sale prin deschiderea unui nou studio la Bucureşti, acesta urmând să coordoneze prin echipa din Bucureşti zona de QA (quality assurance) până la sfârşitul lunii septembrie a acestui an.
Procesul de recrutare este deja în desfăşurare, iar noii angajaţi vor lucra la titluri precum Conan Exiles, Metal: Hellsinger, dar şi la viitorul joc de tip survival, Dune.
„Piaţa de gaming din România este în plină dezvoltare, iar la Bucureşti, în special, există foarte mulţi profesionişti talentaţi care lucrează în industria de tehnologie şi gaming”, a declarat Rui Casais, CEO Funcom.
„Ne dezvoltăm continuu şi avem planuri din ce în ce mai ambiţioase, de aceea este extrem de important să ne asigurăm că avem un departament de QA de top. Prin urmare, suntem extrem de încântaţi să ne extindem în această regiune, cu o echipă dedicată uneia dintre cele mai importante părţi ale procesului de dezvoltare a jocurilor video. Mai mult, planificăm să adăugăm în viitor şi alte servicii din sfera producţiei pe care le vom livra prin intermediul acestui studio”.
Funcom a fost fondat în 1993 şi este cel mai mare dezvoltator de jocuri din Norvegia. A devenit cunoscut pentru jocurile online multiplayer precum Conan Exiles (2017), Secret World Legends (2012), Age of Conan (2008) şi Anarchy Online (2001) şi lucrează în prezent la un nou joc de supravieţuire, a cărui acţiune este plasată în universul Dune.
Interesul pentru Dune este de aşteptat să crească după lansarea filmului cu acelaşi nume, produs de Hollywood, la sfârşitul acestui an, în regia lui Denis Villeneuve, despre care criticii de film preconizează că ar putea deveni un blockbuster.
În 2020, Funcom a devenit parte din familia Tencent Games, care deţine principala platformă de dezvoltare, operare şi publicare de jocuri la nivel mondial.
Pe lângă extinderea în Bucureşti, Funcom anunţă şi că a cumpărat un pachet majoritar de acţiuni la dezvoltatorul suedez de jocuri The Outsiders, care marchează intrarea companiei pe piaţa din Suedia, cu un birou la Stockholm. Funcom are deja birouri în Oslo, Lisabona şi Raleigh, Carolina de Nord, în SUA.