Ca reacţie la un comentariu lăsat la postarea sa pe Facebook, Voiculescu a îndemnat „(…) păi, să le scoată DNA-ul”.
Utilizatorul, care i-a citit postarea, scrisese: „Păcat ca n-aţi făcut şi dumneavoastră fix la fel în tot ce înseamnă ministerul sănătăţii, cu siguranţă că s-ar fi făcut nişte stenograme de 10 romane cel putin”.
Voiculescu a reacţionat, joi, pe pagina sa de Facebook, faţă de publicarea stenogramelor DNA de către o publicaţie centrală din care reiese că senatorul PNL George Stângă şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, au fost înregistraţi de procurorii DNA ,chiar în biroul ministrului transporturilor, în timp ce îi cereau lui Cătălin Drulă, să îi păstreze în funcţie pe şefii Asociaţiei Române de Salvare a Vieţilor Omeneşti pe Mare şi Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos Galaţi, după cum rezultă din propunerea de arestare preventivă transmisă de procurorii DNA Tribunalului Constanţa.
Voiculescu subliniază reacţia unuia dintre ei, cu trimitere politică, aşa cum rezultă din stenograme „Cine i-a băgat p-ăştia (neinteligibil) USR-işti, îs nebuni. Mai bine lucrezi cu PSD-iştii. Nenorociţi.”
„Concluzia vechii clase politice şi a multor înalţi funcţionari e clară: “Nu sunt oameni USR-istii.” Cine nu este maleabil la combinaţii şi furt nu este om.”, a comentat Vlad Voiculescu.
Postarea integrală a fostului ministru al Sănătăţii:
„Genial…
Aţi citit stenogramele DNA cu discuţiile unor domni care încercaseră nişte combinaţii cu Cătălin Drulă?
“M.D.: P-acolo ce mai e?
I.M.: Măi, e bine acolo, e agitaţie (neinteligibil) …
M.D.: Ăăă?
I.M.: E agitaţie, a schimbat consiliul de administraţie, omul ăsta nu e (neinteligibil) nu mai au încredere în el nici Iulian, nici George, nimeni. (neinteligibil) certat treizeci de deputaţi, s-au dus peste el în minister, (neinteligibil). Şi ceri propunerea a doi – trei oameni şi tu pui altceva. Îţi dai seama ce … (pauză lungă – n.n.) Cine i-a băgat p-ăştia (neinteligibil) USR-işti, îs nebuni. Mai bine lucrezi cu PSD-iştii. Nenorociţi.
M.D.: Până la urmă, probabil, la asta se va ajunge, susţinere din umbră.”
Cine i-a băgat pe ăştia..USRisti, is nebuni. Mai bine lucrezi cu PSD.
Concluzia vechii clase politice şi a multor înalţi funcţionari e clară: “Nu sunt oameni USR-istii.”
Cine nu este maleabil la combinaţii şi furt nu este om.”