Jandarmii clujeni au fost solicitaţi să intervină pentru căutarea unui grup format din trei femei şi trei copii cu vârste între 1 şi 3 ani, care a fost surprins de vremea nefavorabilă în zona lacului Tarniţa, Piatra lui Cotuna.
„Din cauza vremii, persoanele s-au panicat, iar jandarmii le-au precizat unde să se adăpostească şi să aştepte intervenţia salvatorilor. După ce au ajuns la grupul de persoane şi având în vedere că terestru misiunea de salvare ar fi durat mult mai mult, jandarmii şi salvamontiştii clujeni au solicitat sprijinul pompierilor de la ISU Cluj pentru a interveni cu o barcă, astfel încât persoanele să poată fi aduse în siguranţă la ambulanţă pentru consult medical”, au transmis jandarmii.
Cele şase persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind doar speriate şi uşor afectate de temperatura scăzută.