A durat cinci ani aprobarea proiectului „România Educată”, dar cât mai aşteptăm până îl vedem în practică? Dacă vorbim despre testarea lui, aceasta va începe din 2022, iar Mircea Miclea, expert în Educaţie, spune că „România Educată” a pierdut startul.
„Eu cred că tot proiectul trebuia început altfel. Trebuia început printr-o analiză riguroasă a stării de fapt, pe bază de date. El a început printr-o colecţie de opinii. Începutul lui a fost greşit şi ceea ce a rezultat în final este un document care inserează nişte opinii”, a spus Mircea Miclea.
Însă, Cătălin Ciupala, profesor de matematică, înţelege întârzierea. Pentru rezultate eficiente, este nevoie de timp, spune el.
„Orice schimbare în învăţământ are consecinţe bune sau dramatice în timp foarte îndelungat. Deci este normal ca o formă, o modificare profundă a învăţământului, e normal să fie făcută în timp. Din câte am înţeles, vor fi doar câteva zone sau şcoli pilot pentru implementarea acestui tip de program.”, a afirmat Cătălin Ciupala.
Cu privire la modalitatea de lucru, în august o să avem o echipă care să lucreze pentru implemnetarea proiectului, potrivit preşedintelui Klaus Iohannis.