Compania aeriană Wizz Air reia zborurile regulate spre Birmingham, începând de joi, 5 august 2021, cu două frecvenţe săptămânale, în zilele de joi şi duminică.
În prezent, de pe Aeroportul Internaţional Cluj, Wizz Air asigură conexiunea cu Marea Britanie, prin zborurile regulate către Birmingham, Doncaster Sheffield, cu 2 frecvenţe săptămânale, în zilele de luni şi vineri, şi Londra Luton, cu 7 frecvenţe săptămânale, în fiecare zi a săptămânii.
Până la sfârşitul anului, operatorul aerian mai are programată spre reluare şi destinaţia Liverpool, din data de 5 octombrie 2021.
„Reamintim şi faptul că, începând cu data de 2 august 2021, au fost modificate condiţiile de călătorie spre Marea Britanie. Astfel, persoanele vaccinate vor fi scutite de obligaţia autoizolării după sosirea pe teritoriul britanic, însă râmâne obligatoriu testul care trebuie efectuat înaintea călătoriei şi de asemenea testul PCR necesar a fi efectuat a doua zi după sosirea pe teritoriul britanic. Marea Britanie se apropie de aşa numita