Prima pagină » Jocurile Olimpice De La Tokyo » Proteste în jurul Stadionului Olimpic din Tokyo, la 76 de ani de la Hiroshima

Proteste în jurul Stadionului Olimpic din Tokyo, la 76 de ani de la Hiroshima

Proteste în jurul Stadionului Olimpic din Tokyo, la 76 de ani de la Hiroshima

Protestatari împotriva Jocurilor Olimpice s-au adunat joi în afara stadionului din Tokyo care găzduieşte competiţia programată să se încheie duminică.

Protestatarii au distribuit pliante cu motivele protestului şi cu un apel la pace, în ziua în care Japonia şi-a amintit de tragedia provocată de bomba atomică aruncată peste Hiroshima.

Japonia a comemorat joi 76 de ani de la bombardamentul atomic de la Hiroshima. Comemorarea din acest an vine cu o controversă legată de refuzul Comitetului Internaţional Olimpic ca sportivii să se alăture ceremoniei şi să ţină un minut de reculegere la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, informează AFP.

Bomba atomică de la Hiroshima a ucis 140.000 de persoane din 6 august şi până la sfârşitul anului 1945, iar cea aruncată la Nagasaki, trei zile mai târyiu, pe 9 august 1945, a ucis 74.000 de persoane în aceeaşi perioadă.

Atac cu cuţitul în tren, la Tokyo

10 persoane au fost rănite vineri într-un atac cu cuţitul într-un tren din Tokyo şi un suspect a fost reţinut la puţin timp după producerea faptelor, relatează media locale, potrivit AFP.

Actele violente de acest gen sunt foarte rare în Japonia, iar acest atac survine într-un moment în care capitala ţării este în alertă maximă, în calitate de oraş gazdă a Jocurilor Olimpice.

Agresiunea a avut loc în cursul serii într-un tren care se deplasa de la periferie spre Setagaya, un cartier din vestul Tokyo. O femeie de circa 20 de ani a fost grav rănită, potrivit televiziunii publice NHK, care citează serviciile de salvare.

Locul în care a fost comisă agresiunea este situată la câţiva kilometri de zona olimpică destinată să găzduiască întrecerile ecvestre.