După ce a părăsit în primul tur turneul WTA de la San Jose, jucătoarea Coco Vandeweghe participă săptămâna aceasta la turneul ITF Koser Jewelers Tennis Challenge din Landisville, Pennsylvania.
Aceasta a întâlnit-o miercuri, în primul tur, pe Ekaterina Gorgodze, din Georgia, în faţa căreia a şi câştigat primul set, la tiebreak.
În setul al doilea, Vandeweghe a părut să aibă probleme de sănătate, apelând la un time-out medical, la jumătatea setului, pe care în cele din urmă l-a pierdut cu 6-3.
După ce Gorgodze şi-a adjudecat setul, Vandeweghe a cerut un nou time-out medical şi era pe punctul de a se retrage accidentată, înainte ca meciul să fie suspendat din cauza căldurii.
La întoarcere, când temperaturile s-au mai domolit, jucătoarele au fost nevoite, conform regulamentului, să facă din nou încălzire, deşi niciuna dintre ele nu şi-a dorit cu adevărat acest lucru. Gorgodze a fost dispusă să respecte regulile, însă Vandeweghe a refuzat să se ridice din scaunul ei.
Vandeweghe, sfertfinalistă la Wimbledon în 2015 şi 2017 şi semifinalistă la Australian şi US Open, s-a aşezat pe scaun, înainte ca oficialii să fie nevoiţi să o convingă să revină pe teren. Iar când a făcut-o, a dat dovadă de lipsă de entuziasm şi profesionalism.
În timp ce Gorgodze trimitea lovituri către jucătoarea din SUA, aceasta abia dacă a făcut un efort să lovească mingea. Vandeweghe chiar şi-a schimbat racheta în mâna stângă pe tot parcursul schimbului de mingi.
„Coco era pe punctul de a renunţa la meci când oficialii au spus că trebuie să oprească jocul din motive de căldură”, a spus comentatorul transmisiunii TV, citat de nine.com.au.
„Este de necrezut. Coco nu vrea să se încălzească. Şi spune că dacă va fi obligată să o facă, atunci nu se va mai mişca, nu va face nimic. Va face doar atât cât trebuie, ca să nu aibă probleme”, a mai spus comentatorul.
Arbitrul nu a penalizat-o, iar meciul a fost reluat şi apoi suspendat la scurt timp din cauza ploii.
Vandeweghe a fost salvată în cele din urmă, după ce a avut o prestaţie slabă în setul al treilea, în care adversara sa a făcut un prim break, conducând cu 2-0. O ploaie torenţială s-a abătut asupra zonei, câteva minute mai târziu, meciul fiind amânat pe joi.
Jucătoarea din SUA a avut o perioadă dificilă în circuit în ultimii ani, după ce a fost urmărită de probleme fizice, încă de când a suferit o accidentare la picior, la Wimbledon, în 2018.
Vandeweghe being her petulant self and refusing to do a proper warmup. No idea how she didn’t get defaulted for this. pic.twitter.com/SFxQg40Biu
— Gigi (@Prinznutella7) August 11, 2021