Prima pagină » Economic » CNAIR: Lucrările pe loturile 1 şi 2 ale centurii Sud din Bucureşti sunt sub graficul din contract

CNAIR: Lucrările pe loturile 1 şi 2 ale centurii Sud din Bucureşti sunt sub graficul din contract

CNAIR: Lucrările pe loturile 1 şi 2 ale centurii Sud din Bucureşti sunt sub graficul din contract
Petru Mazilu
14 aug. 2021, 00:57, Economic

Directorul CNAIR a mers pe şantierul centurii sud pentru a verifica ritmul de lucru, stadiul lucrărilor, dar şi pentru a afla şi rezolva eventualele probleme apărute pe acest şantier.

„Lucrările sunt sub graficul aprobat în contract, antreprenorul motivând întârzierea din cauza lipsei agregatelor. Aceasta poate deveni o problemă pe şantierele noastre, în acest sens facem apel către toate autorităţile implicate în autorizarea balastierelor. Să facem echipă astfel încât sa nu mai ducem lipsă de aceste materiale de construcţie ca să nu mai întârziem proiectele. Antreprenorul de pe aceste 2 loturi, s-a angajat să recupereze cât mai curând această întârziere”, a declarat Mariana Ioniţă.

Pe lotul 3 al Centurii Sud lucrările nu au început, iar directorul CNAIR a solicitat proiectul tehnic.

„Antreprenorul trebuie să înceapă mobilizarea în forţă, pentru lucrările pregătitoare, lucrările la drumurile tehnologice, pentru ca până în maxim 2 săptămâni să poată începe cu adevărat lucrările pentru acest proiect”, a mai spus directorul Mariana Ioniţă.

Centura oraşului Bucureşti este o autostradă care va avea aproximativ 100 de kilometri.