Prima pagină » Social » Criza din Afganistan. Eugen Tomac cere convocarea unei sesiuni plenare extraordinare a Parlamentului European

Criza din Afganistan. Eugen Tomac cere convocarea unei sesiuni plenare extraordinare a Parlamentului European

Europarlamentarul Eugen Tomac anunţă că a solicitat preşedintelui Parlamentului European convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru a dezbate şi analiza situaţia din Afganistan şi rolul Uniunii Europene în soluţionarea acestei crize.
Criza din Afganistan. Eugen Tomac cere convocarea unei sesiuni plenare extraordinare a Parlamentului European
Gabriel Pecheanu
16 aug. 2021, 10:54, Social

„Situaţia din Afganistan obligă ONU şi toţi decidenţii din NATO să-şi întrerupă vacanţa urgent”, afirmă Tomac, într-o postare pe Facebook.

El apreciază că, după două decenii de prezenţă militară a trupelor aliate, „se pare că această ţară este un tărâm fără sfârşit”.

„În aceste condiţii, se impun rapid noi strategii militare şi politice pentru a salva civilii nevinovaţi care, în cel mai fericit caz, vor lua calea migraţiei, dacă vor apuca să scape din ghearele celor care deja au întocmit registre ale „trădătorilor”, adaugă Tomac.

Europarlamentarul român seste rezervat cu privire la potenţiala strategie pe care o va adopta Uniunea Europeană.

„Aici rolul Turciei devine din nou esenţial pentru a menţine un minim echilibru şi control la frontierele Uniunii Europene”, a completat el, făcând astfel trimitere la cooperarea dintre UE şi Ankara cu privire la controlul crizei migraţiei din Orientul Mijlociu. „Am solicitat Preşedintelui Parlamentului European convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru a dezbate şi analiza situaţia din Afganistan şi rolul Uniunii Europene în soluţionarea acestei crize“, conchide Eugen Tomac.

CITEŞTE ŞI: Criza din Afganistan. Sute de oameni, prinşi de scara avionului, în încercarea disperată de a fugi de talibani

Talibanii au intrat duminică în capitala Kabul, ultimul oraş important care rămăsese sub controlul forţelor guvernamentale afgane.