Prima pagină » Social » VIDEO Asfaltare pe ploaie sub ochii uimiţi ai şoferilor din Piatra Neamţ

VIDEO Asfaltare pe ploaie sub ochii uimiţi ai şoferilor din Piatra Neamţ

Un neamţean a semnalat pe reţelele de socializare că la Piatra Neamţ se asfaltează chiar şi pe ploaie. Drumarii nu au lăsat ploaia să le strice planurile de reabilitare a străzilor şi au continuat să toarne asfalt, chiar dacă acest lucru putea să afecteze lucrarea.
VIDEO Asfaltare pe ploaie sub ochii uimiţi ai şoferilor din Piatra Neamţ
Andreea Tobias
26 aug. 2021, 07:30, Social

Drept la replică Primăria Piatra Neamţ:

 
„În primul rând, asfaltările la care faceţi referire în articol sunt lucrări solicitate la finalul perioadei de garanţie, respectiv remedierea tuturor defecţiunilor apărute, în vederea recepţiei finale. 
 
Contractul respectiv este încheiat între Municipiului Piatra-Neamţ şi S.C. Pa&Co International S.R.L. Oituz, judeţul Bacău. Având în vedere finalizarea perioadei de garanţie a întregii lucrări, echipele firmei s-au deplasat în Piatra-Neamţ pentru efectuarea reparaţiilor. În timpul acestora, a început ploaia şi au fost nevoiţi să încheie, pentru a nu lăsa găuri în asflat. A fost o decizie asumată, mai ales că la momentul respectiv nu era o cantitate foarte mare de averse pe metru pătrat. În plus, dacă gropile ar fi rămas neumplute, ar fi creat disconfort participanţilor la trafic. 
 
În al doilea rând, am solicitat constructorului ca lucrările de remediere a defecţiunilor efectuate ieri, pe timp de ploaie, să fie refăcute, ceea ce s-a şi întâmplat astăzi”.
 
–––

Potrivit imaginilor filmate miercuri în Piatra Neamţ, muncitorii turnau de zor asfalt, sub ochii uimiţi ai şoferilor, cu toate că ploua.

Strada pe care munceau oamenii este Petru Movilă, aflată la ieşirea din Piatra Neamţ spre Bicaz, conform stiri-neamt.ro. Sectorul respectiv de drum ar trebui să susţină traficul greu.

Mai mult, oraşul se afla sub Cod portocaliu de ploi torenţiale când au fost filmate imaginile.