„
Integrarea nu poate fi un efort de şapte generaţii care nu se termină vreodată doar pentru că cineva nu se numeşte Klaus sau Erika” precizează Merkel. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei festivităţi de marcare a 60 de ani de când Germania a semnat un acord cu Turcia pentru a aduce sute de mii de bărbaţi turci în vederea rezolvării deficitul de forţă de muncă din anii 1960, conform
Aleph News.
„Întrebarea este cât timp trebuie să se integreze o persoană care nu are un nume clar german înainte de a fi integrată? Cred că toată lumea ar trebui să aibă o şansă, cel mai târziu atunci când îşi ia cetăţenia germană, de a fi văzută ca făcând parte din această ţară, iar numele nu trebuie să joace niciun rol”, a mai adăugat cancelarul.
Merkel se va retrage
Angela Merkel, care a condus Germania vreme de 16 ani, intenţionează să se retragă după alegerile din 26 septembrie, în care partidul său conservator riscă să-şi piardă puterea. Întrucât sondajele de opinie arată că se află în urma social-democraţilor de centru-stânga (SPD).
De la hotărârea sa din 2015 de a primi peste un milion de solicitanţi de azil, în special din Siria şi Irak, creştin-democraţii săi (CDU) şi partidul său înfrăţit din Bavaria, Uniunea Creştin-Socială (CSU), şi-au văzut sprijinul electoral complet diminuat.
Extrema dreaptă capătă putere din nou în Germania, pentru prima dată de la nazişti
Decizia lui Merkel a fost salutată în întreaga lume, dar a fost criticată în ţară, întrucât conservatorii au pierdut teren în sondaje, iar extrema dreaptă a câştigat deputaţi în parlamentul naţional pentru prima dată de la epoca nazistă din 1933-1945.
Retragerea haotică a trupelor NATO din Afganistan a împins imigraţia în prim-planul discuţiilor electorale, în timp ce Germania a acceptat mii de afgani care au fugit de talibani, generând îngrijorări cu privire la o repetare a crizei imigranţilor din Europa din 2015.
În scopul de a rezolva deficitul de forţă de muncă şi scăderea rapidă a forţei de muncă, Agenţia Federală pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Germania prevede că ţara va trebui să absoarbă circa 400.000 de imigranţi în fiecare an. Germania a investit miliarde de euro în cursuri de limbi străine şi cursuri de formare profesională pentru a-i ajuta pe cei care solicită azil să intre pe piaţa muncii. Mai ales după ce a învăţat din eşecurile sale cu angajaţii turci care nu au primit niciun fel de asistenţă pentru a învăţa limba sau pentru a-şi îmbunătăţi competenţele.