Prima pagină » Politic » Bode anunţă că Planul „Anghel Saligny” va fi dezbătut în şedinţa de Guvern de vineri. „La Ministerul Transporturilor este aviz tacit”

Bode anunţă că Planul „Anghel Saligny” va fi dezbătut în şedinţa de Guvern de vineri. „La Ministerul Transporturilor este aviz tacit”

Bode anunţă că Planul „Anghel Saligny” va fi dezbătut în şedinţa de Guvern de vineri. „La Ministerul Transporturilor este aviz tacit”
Gabriel Pecheanu
03 sept. 2021, 09:40, Politic

„Ministerul Justiţiei este ultimul avizator pe toate proiectele de acte normative, nu doar pe proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru aprobarea Planului Naţional de Investiţii Anghel Saligny. Ministerul Justiţiei se pronunţă pe legalitate, nu pe oportunitate. Observaţiile avute în vedere de direcţia de specialitate sunt menţinute şi au fost transmise către Ministerul Dezvoltării. Aseară am văzut proiectul în original. Cu siguranţă azi intrăm în şedinţa de guvern cu acest proiect”, spune Lucian Bode.

El precizează că Ministeru Dezvoltării are două posibilităţi – integrează observaţiile sau răspunde cu argumente de ce nu le preia.

„Avizul este pozitiv cu observaţii. De la Transporturi… MJ ia în analiză un proiect doar în momentul în care are toate observaţiile, toate avizele. În consecinţă, avizul de la Ministerul Transporturilor trebuia să vină într-un termen legal. El nu a venit în termenul legal şi atunci se consideră avizare tacită. Nu s-a întâmplat nici prima, nici ultima dată. Avem toate condiţiile legale îndeplinite ca în şedinţa de guvern de azi, de la ora 16.00, Guvernul să dezbată acest proiect de OUG”, spune ministrul interimar al Justiţiei.

De asemenea, Bode spune că observaţiile făcute de direcţia de specialitate sunt aceleaşi.

„Nu am modificat chestiuni fundamentale, ci de interpretare. Deci documentul pregătit de către Stelian Ion cu echipa domniei sale a plecat spre Ministerul Dezvoltării aproape în aceeaşi formă, doar chestiui de nuanţă”, conchide Bode.

Premierul Florin Cîţu l-a revocat miercuri seara pe ministrul Justiţiei Stelian Ion, susţinând că se opune reformelor.

„Acum câteva minute am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţia de Ministru de Justitie a domnului Stelian Ion. Nu voi accepta în Guvernul României miniştri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care nu a reuşit să se impună în coaliţie, nu a reuşit să îşi ducă la bun sfârşit proiectele. De exemplu: desfiinţarea secţiei speciale care nici dupa opt luni de mandat nu a fost desfiinţată”, a declarat Florin Cîţu.

CITEŞTE ŞI: Stelian Ion iese cu dezvăluiri. „Miza reală a demiterii mele a fost numirea procurorilor de rang înalt. PNDL e un pretext”