Premierul a spus, duminică, în şedinţa cu reprezentanţii DSP-urilor din ţară că e importantă ziua de 13 septembrie, pentru că începe anul şcolar cu prezenţă fizică .
„Este foarte important ca siguranţa copiilor să fie în prim plan şi de asta trebuie să vedem dacă mai e ceva de făcut. Avem câteva excepţii pentru prezenţa fizică (cazul celor 2.400 de elevi din 12 localităţi unde rata de infectare este peste 6 la mie – n.r.). Vreau să menţinem anul acesta cu prezenţă fizică şi de aceea vreau să ne asigurăm că regulile pe care le-am stabilit sunt respectate în fiecare zi”, a spus Cîţu.
Premierul le-a transmis celor din DSP-uri că măştile trebuie să ajungă la copii, în şcoli.
„Măştile, cei de la DSP: trebuie să fie în stocuri şi să ajungă la şcoli. Avem destule măşti în acest moment. Dacă este nevoie vom mai suplimenta”, a mai spus Cîţu.