Prima pagină » Economic » Salariul minim trebuie să ajungă la 50% din salariul mediu. În cel mai agresiv scenariu, în 2022 salariul minim ar trebui să crească cu 30%

Salariul minim trebuie să ajungă la 50% din salariul mediu. În cel mai agresiv scenariu, în 2022 salariul minim ar trebui să crească cu 30%

Adelina Mihai
21 sept. 2021, 20:33, Economic

România trebuie să ajungă la o pondere de 50% a salariului minim în salariul mediu pe economie, pentru că acesta este obiectivul la care s-a înscris, ca stat membru al Uniunii Europene, în cadrul aşa-numitului model social european.

În prezent, salariul minim pe economie reprezintă 40% din sala­riul mediu pe economie, iar pentru a atinge acest obiectiv european de anul viitor, salariul minim ar trebui să crească cu 30% într-un scenariu agresiv, potrivit unui calcul ZF.

Într-un scenariu moderat/realist, salariul minim va ajunge la 50% din salariul mediu în condiţiile unei creşteri anuale de 10% pe an în ur­mătorii nouă ani (în condiţiile unei creşteri anuale medii a salariului mediu pe economie de 8%, aşa cum a fost media ultimilor cinci ani).

Guvernul urmează să stabi­lească în următoarele săptămâni, după negocierile cu sindicatele şi cu patronatele, care va fi nivelul salariului minim din 2022. Dacă sindicatele cer o majorare a salariului minim de 10% pentru anul viitor, patronatele sunt de acord cu o mărire de 8% faţă de nivelul actual. Mai mult, premierul Florin Cîţu a spus că se gândeşte la o devansare a termenului de creştere a salariului minim, cu 8%, din luna noiembrie sau din luna decembrie a acestui an.

„Considerăm că o creştere a salariului minim în contextul economic curent este necesară, şi acest lucru ar trebui realizat prin găsirea unui mecanism de calcul al acestei creşteri care să se bazeze pe o analiză de impact şi pe realităţile economice, pentru a ne asigura ca va fi sustenabil pe termen mediu şi lung. Negocierea salariului minim reprezintă un subiect ce se află pe agenda discuţiilor între patronate şi sindicate. Am urmărit cu interes aceste discuţii, suntem convinşi că orice decizie privitoare la procentul avut în vedere de autorităţi pentru o majorare a fost stabilit după anali­zarea tuturor elementelor econo­mice“, a declarat Doina Ciomag, director executiv al Consiliului Investitorilor Străini (CIS/ FIC).

Indiferent de cât va fi creşterea salariului minim, de 8 sau de 10%, nivelul acestuia va ajunge la circa 1.500 de lei net, într-un context în care inflaţia a ajuns în august la 5,25%. „Ştim că aceste discuţii au la bază calcule şi analize de impact şi vedem şi noi că există o creştere a inflaţiei. Ne aşteptăm ca salariul să crească mai mult decât anul trecut (când creşterea a fost de 3% – n. red.). Pentru noi mai important decât o creştere de la un an la celălalt este predictibilitatea şi dina­mica creşterii. Adică vrem un ca­lendar pe următorii ani care să rezulte în urma unor analize şi si­mulări“, a mai spus Doina Ciomag.

Sindicalişii de la Cartel Alfa, împreună cu o parte din patronate, au propus deja guvernului un scenariu de creştere etapizată a salariului minim până în 2024, cu creştere medie de circa 10% a salariului mediu de la un an la altul.

„Pentru mediul de afaceri este important ca acest mecanism să asigure predictibilitatea creşterilor pe termen mediu, deoarece aceste decizii vor fi implementate în toate companiile din România, ele tre­buie avute în vedere la ela­borarea planurilor de afaceri viitoare şi, vor da un semnal pozitiv cu privire la atractivitatea climatului de business din România“, a mai spus Doina Ciomag.

„Observăm, inclusiv la nivel european discuţii şi preocupări pentru stabilirea unor salarii minime echitabile, care ţin cont de realităţile din fiecare stat membru.“

Creşterea semnificativă a salariului minim din ultimul deceniu a fost cel mai puternic instrument de politică economică, însă ponderea angajaţilor prost plătiţi din economie a crescut. Statisticile arată că aproape unu din trei angajaţi din România (29%), adică 1,6 milioane dintr-un total de 5,5 milioane de contracte de muncă, este remunerat cu salariul minim pe economie. În 2011, doar 400.000 de contracte de muncă dintr-un total de 5,5 milioane erau la nivelul minim.