Luchian era paralizat când a pus pe pânză, pentru eternitate, gălbenelele cu ulcior. Anemonele, trandafirii şi albăstrelele… Ar fi meritat să aibă măcar o casă memorială în Bucureşti. A primit însă de la posteritate doar o plăcuţă pe o trattoria cu mozarella, pe care scrie: ”În această casă a trăit, a lucrat, suferit şi murit neînţeles pictorul Ştefan Luchian. 1868-1916”. Atât. Mai generoşi de-atât, n-am reuşit să fim.