În cele 2 zile au fost transferaţi 21 pacienţi, conform Ministerului Sănătăţii. Din nefericire, o pacientă a decedat în timpul transferului. În centrele universitare din Szeged şi Debrecen se află 20 pacienţi internaţi. Astăzi vor mai fi transferaţi alţi 5 pacienţi la Szeged din zona de vest a ţării. În spitalele din Ungaria a fost trimis personal medical din România, care ţine legătura cu familiile pacienţilor transferaţi, scrie Aleph News.
Transferul primilor pacienţi infectaţi cu SARS-Cov-2, aflaţi în stare critică, în Ungaria, a început joi. Iniţial, era vorba de 10 bolnavi, 8 internaţi la Bucureşti şi 2 la Timişoara. Ministrul interimar al Sănătăţii Cseke Atila a anunţat apoi că au fost transferaţi în Ungaria doar 8 dintre cei 10 pacienţi programaţi. Unul a murit, iar altul nu era stabil, a precizat ministrul.