Prima pagină » Sănătate » Interpolul, sesizat de o platformă de jocuri online că un copil din Buzău vrea să se sinucidă. Care este starea minorului

Interpolul, sesizat de o platformă de jocuri online că un copil din Buzău vrea să se sinucidă. Care este starea minorului

Interpolul, sesizat de o platformă de jocuri online că un copil din Buzău vrea să se sinucidă. Care este starea minorului
Laura Buciu
20 oct. 2021, 21:48, Social

Poliţia Buzău a fost sesizată de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol cu privire la un caz de ameninţare cu sinuciderea a utilizatorului unei platforme de jocuri online.

Anchetatorii au aflat că utilizatorul contului şi transmiţătorul mesajului este un copil de 12 ani, din oraşul Buzău.

Copilul a fost găsit de poliţişti şi încredinţat în siguranţă tatălui. De asemenea, minorul a fost audiat în prezenţa părintelui.

„Din cercetări a reieşit că, în data de 15 octombrie a.c., în urma unor discuţii contradictorii cu un alt jucător online, administratorul platformei i-ar fi restricţionat acestuia accesul la cont. Ulterior, în cadrul discuţiilor pe platforma on-line, minorul ar fi transmis un mesaj prin care a ameninţat că se va sinucide dacă nu îşi recuperează contul de joc, în încercarea de a determina administratorul să îi reactiveze contul. Reprezentanţii site-ului au sesizat imediat Interpol Washington”, au transmis, miercuri seara, reprezentanţii Poliţiei Buzău.

Poliţiştii i-au cerut tatălui să îşi supravegheze copilul atunci când intră pe itnernet.

De asemenea, copilul a primit consiliere şi i s-au adus la cunoştinţă riscurile din mediul virtual.

Totodată, poliţiştii au informat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru evaluarea cazului.

A fost întocmit un dosar penal pentru determinarea sau înlesnirea sinuciderii sub forma tentativei, urnând ca Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău să propună soluţii legale.