Kelemen Hunor a transmis că, în ultimele trei decenii, politica UDMR s-a axat pe reprezentarea intereselor şi bunăstarea comunităţilor pe care le reprezintă, iar dezideratul Uniunii a rămas neschimbat, nefiind influenţat nici de contextul politic din România, nici de dificultăţile cauzate de pandemie.
„Mai mult, situaţia dificilă ne-a încurajat mai mult în consolidarea ideii de familie – cel mai important liant, pilonul comunităţii noastre. În cadrul negocierilor de sâmbătă am introdus în programul de guvernare măsurile de încurajare propuse de noi pentru creşterea natalităţii”, a spus kelemen.
Acesta a spus că cele mai importante dintre măsuri sunt:
Reprezentanţii Guvernului au transmis că premierul desemnat Nicolae Ciucă, împreună cu echipa de experţi ai Partidului Naţional Liberal şi cu reprezentanţii Uniunii Democrate Maghiară, conduşi de Hunor Kelemen, au continuat, sâmbătă, la Palatul Victoria, să lucreze la programul de guvernare, pentru actualizarea şi compatibilizarea acestuia.