Potrivit unei informări transmise joi, de Guvern, Iulian Chifu a fost numit în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului.
Analistul de politică externă a anunţat încă de miercuri seara că a acceptat propunerea lui Nicolae Ciucă.
„Am avut onoarea să mi se propună poziţia de consilier de stat al Premierului Nicolae Ciucă. Având în vedere relaţia veche şi apropiată şi prietenia care mă leagă de generalul Ciucă, am acceptat. E de muncă, iar provocările în zona în care mă pricep – relaţii internaţionale, securitate, conflicte, crize, afaceri strategice – sunt numeroase. Cu sprijinul instituţional necesar şi cu ajutorul echipei, sper să reuşesc să fac faţă şi acestei responsabilităţi pe care mi-am asumat-o”, a scris Iulian Chifu pe Facebook.
Iulian Chifu a fost şi consilierul prezidenţial al fostului preşedinte Traian Băsescu, pentru afaceri strategice şi securitate internaţională. Chifu este preşedintele Centrului pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning.