„Trebuie să eliminăm mentalitatea specifică Războiului Rece şi să încercăm să avem o coexistenţă paşnică şi rezultate reciproc avantajoase”, a declarat Xi Jinping, potrivit postului CNBC, în discursul rostit la evenimentul „Agenda Davos”, organizat prin videoconferinţă de Forumul Economic Mondial.
„În momentul de faţă, lumea noastră este departe de a fi liniştită. Sunt multe discursuri marcate de ură şi prejudecăţi. Acţiunile de izolare, suprimare sau confruntare s-au intensificat şi ne afectează pe toţi, inclusiv pacea mondială şi securitatea. Istoria a demonstrat de fiecare dată că problemele nu se rezvolvă prin confruntare. Doar generează consecinţe catastrofale. Protecţionismul şi unilateralismul nu protejează pe nimeni. În final, acestea afetează interesele altora, dar şi propriile interese. Au efecte chiar mai grave practicile hegemonice şi actele de intimidare, care intră în contradicţie cu direcţia istoriei”, a adăugat preşedintele Chinei.
„Direcţia corectă a omenirii este dezvoltarea paşnică şi cooperarea reciproc avantajoasă”, a insistat liderul de la Beijing. Xi Jinping a pledat pentru cooperare internaţională, inclusiv în eforturile de combatere şi încheiere a pandemiei.
Relaţiile dintre China şi Statele Unite sunt marcate de o serie de tensiuni comerciale şi militare.
Din cauza pandemiei, reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial – Davos nu se desfăşoară acum, fiind analizată posibilitatea organizării în vară. La fel ca anul trecut, Forumul Economic Mondial a organizat un alt tip de reuniune, în format restrâns, numită „Agenda Davos”.