„Directivele UE privind utilizarea lemnului recoltat nu trebuie să afecteze negativ populaţia României. Trebuie să găsim soluţii pentru ca atingerea obiectivelor UE pentru atenuarea schimbărilor climatice şi realizarea unei economii cu emisii zero să nu pună o povară excesivă asupra populaţiei, ci să ne creeze oportunităţi”, susţine ministrul într-o postare de vineri seara pe Facebook.
El spune că, în România, aproximativ 3 milioane de locuinţe sunt încălzite cu lemn de foc, iar în aceste condiţii trebuie să se ţină cont de specificul local şi naţional al fiecărui stat.
Tánczos Barna spune că a vorbit despre faptul că protejarea grupurilor vulnerabile ridică provocări, în special în ţări precum România, unde veniturile sunt sub media UE, la lucrările Consiliului Informal de Mediu, care a avut loc în ultimele două zile în Franţa.
Acesta a mai abordat teme care au vizat tranziţia spre o agricultură ecologică, implementarea Strategiei UE privind chimicalele, dar a avut şi intervenţii pe tema produselor importate asociate defrişărilor.