Prima pagină » Politic » Şedinţa CSAT privind securitatea Mării Negre a început

Şedinţa CSAT privind securitatea Mării Negre a început

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), convocată de preşedintele Klaus Iohannis a început, miercuri, la Palatul Cotroceni. Şedinţa are loc în contextul situaţiei de securitate în zona extinsă a Mării Negre.
Şedinţa CSAT privind securitatea Mării Negre a început

La şedinţă participă preşedintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă, directorii SRI şi SIE, precum şi miniştrii care fac parte din CSAT.

Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT sunt incluse subiecte referitoare la situaţia de securitate în zona extinsă a Mării Negre şi pe Flancul Estic al NATO.

În şedinţa CSAT se discută măsurile privind dezvoltarea capacităţilor de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate şi creşterea rezilienţei.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat în mai multe rânduri că Alianţa Nord-Atlantică susţine suveranitatea Ucrainei şi va riposta prin sancţiuni economice şi financiare în cazul unei agresiuni a Rusiei, însă a subliniat că nu va exista o ripostă militară. „Garanţiile de securitate ale NATO nu se aplică Ucrainei”, a declarat Jens Stoltenberg.

Rusia este acuzată că a mobilizat zeci de mii de militari în apropierea frontierelor Ucrainei, iar Administraţia de la Kiev se teme de o invazie.