Prima pagină » Sport » Minaur Baia Mare, egalată în ultima secundă de polonezele de la MKS Zaglebie Lubin

Minaur Baia Mare, egalată în ultima secundă de polonezele de la MKS Zaglebie Lubin

CS Minaur Baia Mare a fost egalată in extremis de formaţia poloneză MKS Zaglebie Lubin, 23-23 (12-12), duminică, în deplasare, într-un meci din Grupa B a competiţiei feminine de handbal EHF European League.
Minaur Baia Mare, egalată în ultima secundă de polonezele de la MKS Zaglebie Lubin
Daniel Contescu
13 feb. 2022, 19:57, Sport

În minutul 58, Minaur conducea cu 22-20, dar gazdele au reuşit să egaleze(23-23) în ultima secundă, prin Adrianna Gorna.

Pentru Minaur au înscris Jelena Lavko 6 goluri, Cristina Laslo 6, Iaroslava Burlacenko 4, Asuka Fujita 2, Anca Polocoşer 2, Alexandra Severin 1, Eva Kerekes 1, Raluca Petruş 1.

Sâmbătă, în celălalt meci din grupă, SG BBM Bietigheim a dispus de Les Neptunes de Nantes cu 32-29.

SG BBM Bietigheim este lider, cu 10 puncte, urmată de Minaur, 5 puncte, Les Neptunes de Nantes, 4 puncte, MKS Zaglebie Lubin, 1 punct. Primele două clasate se califică în sferturile de finală.

În ultima etapă se vor juca partidele Les Neptunes de Nantes – MKS Zaglebie Lubin (duminică) şi CS Minaur Baia Mare – SG BBM Bietigheim (sâmbătă). Minaur are nevoie de victorie pentru a accede în faza următoare.