„Ideile şi proaste şi puţine nu mor niciodată. Aşadar, se face agenţie la Guvern de fonduri UE. Avem şi minister de fonduri UE, fix cu aceleaşi atribuţii. Am tot sperat că această fantezie, care era doar pofta lui Marcel Boloş pe când era consilier la Nicolae Ciucă, ca să aibă şi el propria lui jucărie, va muri odată ce omul a ajuns ministru. Se vor călca pe picioare noua structură şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene? Evident. Va afecta implementarea PNRR? Evident, da, va avea impact şi asupra PNRR”, declară Cristian Ghinea.
El explică faptul că ministerele nu vor mai raporta la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, ci direct la noul departament înfiinţat în subordinea premierului, ceea ce înseamnă că MIPE îşi pierde capacitatea de control şi autoritatea în faţa ministerelor.
„Sistemul de management este parte din PNRR, e capitol separat conform regulamentului european. A trebuit să arătăm, să negociem şi agreăm cine ce face pentru a aplica PNRR. Acum, apare o nouă structură. A fost creată fără consultarea Comisiei Europene. Evident, fură atribuţii de la MIPE. Dar nu are şi răspundere. Au făcut, ca de obicei, un balamuc. În tot timpul negocierilor, Comisia a fost îngrijorată de «talentul» nostru de a disipa răspunderea şi autoritatea. Rolul MIPE de coordonator e clar în PNRR. Acum i-au pus un capac: 25 de posturi care supraveghează MIPE. Va fi această agenţie umplută cu nepoţi, fini şi amante? Evident. Guvernul încă nu a angajat la MIPE nici jumătate dintre oamenii care ar trebui să lucreze la direcţia PNRR. În schimb, face o suprastructură la Guvern ca să îi supravegheze, cu 25 de posturi! Oameni la muncă nu se grăbesc să ia. Banii pe care ne-am chinuit să îi aducem stau nefolosiţi. Prioritatea Coaliţiei: să facă încă o agenţie să îi supravegheze pe ceilalţi. Vrea aripa Ciucă din PNL să aibă propria jucărie pe fonduri UE pentru că aripa Câţu are MIPE? Evident. Va ajuta asta absorbţia şi buna folosire a banilor europeni? Evident, nu. Când ai două volane iese prost”, conchide Ghinea.